Fata zâmbi şi-i spuse te iubesc,
O lacrimă-i curse naivă,
Gândurile au prins conturul nemuririi,
A oftat pentru ultima oară,
Retrăind ceea ce a fost odată,
Ucise baiatul ce încă visa...
Neştiutor, pierdut in altă lume,
Rămas uitat acolo,
Rătăcind în nebunia sa,
Uitat prin fantezii nebune,
Smulse pumnalul, făcând astfel loc,
Sângelui să curgă din inima sa...
Amintirile pumnalului de argint,
Creat spre a ucide,
Hrănit mereu doar cu sânge,
Mângâiat de mâini reci,
Spălat mereu doar de lacrimi
Instrument perfid ce naşte doar durere
Dar drama sa, cine poate a înţelege,
Atunci când nu ai puterea de a alege,
Scopul tău fiind dat de mâna ce te poartă,
Când doar să aştepţi poţi,
Pentru a cunoaşte a ta soartă,
Neputincios aducând, moarte peste lume
Visul său era sa fie operă de artă...
No comments:
Post a Comment