Epoci indepartate, rasuna nebune
In lumea de dincolo de asta lume…
Cerurile se deschid doar ca pedeapsa
Zeii sa intrezareasca a lor pierduta casa
Pe cand noaptea devenea a mea mireasa
O lume sa nasca, pentru a indulci a hoinarilor napasta
Sa caute locul cel de odihna,
Sange sa curga pentru o clipa de tihna…
Faradelegi, minuni, minciuni si alte nebunii
Zeitate muta, pentru mine cand ai sa vii
Sa-mi spui tu, mare tata, la ce pot sa renunt,
Pentru acea prea simpla fata…
Pierdut printre uscate foste vieti,
Uitat de mult printre neinsemnate vietati
Ce urla de durere,
Murind, cunosc unica placere…
Si ce, daca pentru o clipa murind,
Intrevezi prin intuneric,
Locul de odihna al zeului singuratic,
De vei pali precum soarele tomnatic?
Tot ce a fost, si ce va fi,
A ta pedeapsa turbata,
Cu mana ta vei fauri,
Tu, fosta viitoare mireasa
Tremurul tarziu, al clipei celei din urma,
Indepartata melodie a lumii ce se curma,
Turbata finalitate, a celor ce se aduna,
Pe pamant pentru o vreme, in el pentru totdeauna.
Tarana ne inghite, se face tot mai mare,
Nu e loc de mai multa durere sub soare,
Doar in pamant cunoastem efemera alinare,
Si nici acolo, probabil nu se va sfarsi
Omule, intrezaresti tu oare,
Cununa de spini ce ti se asterne la picioare,
Precum te nasti spre a muri,
La fel, tu mori, spre a sluji…
Un crez, un zeu, un mod de a trai,
O simpla scuza pentru a fi, sau a nu fi,
Inchina-te, mizerie, alina-I pe cei saraci cu duhul,
Doar ei iti pot purta vestmantul…
Materie, atat de mult ma dori,
Spre a scapa de tine,
As renunta sa visez in culori,
Sau sa ma pot ridica pana la nori...
